Cronica unei alte calificări ratate. Încă una…
“Mai avem nevoie şi de iarbă!”
Meci decisiv cu francezii. Stadion nou-nouţ, proaspăt “aproape în totalitate” vopsit. Gazon fraged, bun de brăzdat. Peste 55 mii de (fraieri) plătitori de bilete. Pe bilete scrie că jucăm (încă) cu Argentina. Poate în visele lui Mircea Sandu. Câţiva şmecheri halesc icre negre pentru nopţi albe şi fac risipă de şampanie scumpă la oficială. Oficial, totul e în regulă. Gazonul rezistă! Câţiva pereţi par nefinisaţi. Nu conteză, nu sunt decisivi prin prisma rezultatului. Să nu ne pierdem în detalii insignifiante. Sepp “Blat” Ter taie cu mare sictir încă o panglică şi dă startul la înfulecat pateu de gâscă şi îngurgitarea de băuturi fine pentru mârlani. Gazonul rezistă! Marcel Pavel remixează versurile imnului naţional în timp ce o individă face play-back la greu pe propriile melodii. Un fel de autoplagiere. Spectatorii încă nu fac pay-back, show-ul continuă. Gazonul rezistă! Tribunele freamătă…a gem de caise. Săpunaru alunecă pe o dâră imaginară de şampon şi se rupe încă de la încălzire. Gazonul cedează! Francezilor li se rupe de noi dar sunt foarte îngrijoraţi de gazon. Aroganţă specific mediteraneană, deh! Fără ulei…de măsline. Lui Pitzy îi cade din buzunarul pantalonilor “oficiali” de trening un fişic de jetoane de cazino’. Aproape instantaneu apar Mutu şi Tameş, amăndoi cu căte o sticlă de tărie în mână şi îl ajută pe selecţioner să selecţioneze atent jetoanele. Amândoi sunt în genunchi la picioarele acestuia şi cotrobăie cu înfrigurare printre brazde în căutarea jetoanelor buclucaşe, implorăndu-l pe antrenor să-i lase şi pe ei să se joace cu nervii spectatorilor. Intransigent, selecţionerul îi refuză flegmatic cu o mişcare fermă din breton. Tribunele exultă, gazonul cedează în continuare. Până la pauză se transformă într-un adevărat câmp de bătălie plin de tranşee, muşuroaie de cărtiţe şi moviliţe de popândăi. Din tribună se aude o voce izolată care şopteşte cu timiditate: “Mai bine mergeam la Zoo…”. Brusc, din craterele formate apar mii de cărtiţe care agită cu mândrie naţionalistă steguleţe, bannere si fulare în ciuda (fraierilor) plătitori de bilete care “na avut si noi voe să sparge o sămănţâ, o alună, firar a dracu de vieaţă cu cine vo mai da baniii de alocaţie a lu ăla micu pă bilete, mancamiaţi!!!”
Într-un final meciul se termină indecis, nul…de la sine, deoarece arbitrul şi-a pierdut fluierul printre brazde.
S-a mai pierdut o calificare. Încă una. Acolo, în iarbă. Iar, bă!?!..